Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, controlată de Ministerul Transporturilor, vrea să refacă și să extindă infrastructura rutieră din Portul Constanța, pentru fluidizarea traficului, în contextul creșterii semnificative a volumului de trafic de mărfuri, inclusiv a celor provenite din Ucraina.
Microsoft va investi 3,2 miliarde de euro în următorii doi ani în infrastructura germană de inteligență artificială, gigantul tehnologic încercând să își consolideze puterea de calcul în Europa. Acordul a fost anunțat în cadrul unui eveniment cu cancelarul Olaf Scholz.
Serbia va investi peste 12 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii țării înaintea unei expoziții internaționale majore, care este așteptată să atragă milioane de vizitatori în statul balcanic și să îi stimuleze economia.
Blackstone ia în calcul lansarea unui nou fond european de investiții în infrastructură, cu un capital inițial de până la 2 miliarde de dolari, în contextul în care cererea investitorilor pentru active imobiliare se menține puternică.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 12.513.479 lei, în vederea decontării facturilor pentru 8 obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", anunță marți instituția, precizând că este vorba de facturi pentru lucrări de modernizare de drumuri, refacere poduri, podețe și punți pietonale, sisteme de alimentare cu apă și rețele de canalizare.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ce urmează a fi finanțat din fonduri UE de peste 30 miliarde euro destinate sprijinirii recuperării economice a statelor UE afectate de pandemia COVID-19, este o ocazie unică în 100 de ani pentru ca România să își modernizeze infrastructura critică energetică, însă implementarea sa pe partea de energie se va confrunta și cu piedici legate de capacitatea de planificare și execuție și de resursa umană specializată, a declarant la Profit TV confondatorul și CEO-ul grupului Adrem, Corneliu Bodea, totodată președinte al Centrului Român al Energiei (CRE).
În ziua de azi, tehnologia este profund interconectată cu aproape fiecare aspect al activităților economice și sociale – proces care ia amploare cu fiecare zi care trece. E un proces cu multe provocări, dar care poate oferi oportunități extraordinare de inovare și de creștere în viitor dacă știm să profităm de oportunitățile pe care ni le oferă.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis promite investiții de 3,4 miliarde euro în dezvoltarea infrastructurii de irigații și reluarea execuției lucrărilor la canalul Siret-Bărăgan, "moștenit" de la fosta guvernare PSD Dăncilă.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis include la capitolul "Infrastructură de transport" proiectele Primăriei Cluj Napoca de construire a unei rețele de metrou și a uneia de tren metropolitan.
Administrația Trump pregătete un program în valoare de 1.000 de miliarde de dolari în domeniul infrastructurii, concentrat pe proiecte din sectorul transporturilor, în cadrul măsurilor de revigorare a celei mai mari economii din lume, a declarat marți o sursă apropiată situației, transmite Reuters.
În materie de proiecte, România nu stă prost, acestea se înmulțesc de la an la an, doar că rămân mai mult pe hârtie. Doar finanțarea proiectelor considerate semnificative de către stat, precum autostrăzile, centurile ocolitoare, căile ferate sau spitalele, costă cât întregul buget de investiții al țării pe trei ani. Proiecte mari care ar fi trebuit să fie gata sunt încă nefinalizate și pentru circa o treime nu au fost începute lucrările, relevă date analizate de Profit.ro. Ieri, Guvernul PNL Orban a fost demis, după doar trei luni de la preluarea mandatului de la Guvernul PSD Dăncilă. În urma intereselor politice rămâne însă o tristă realitate.
Serbia are în plan investiții de circa 14 miliarde de euro până în 2025, pentru creșterea nivelului de trai și îmbunătățirea infrastructurii, pentru a o aduce mai aproape de standardele din Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă președintele Aleksandar Vucic, transmite Reuters, citat de News.ro.
Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură (AIIB), înființată de China, a aprobat acordarea unui împrumut de 500 de milioane de dolari Rusiei, pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere, transmite Reuters.
Noua politică de creditare în energie a BEI ar fi fost adoptată în pofida opoziției exprimate de Germania, liderul informal al UE, printre cei mai importanți acționari ai BEI, cu 16% din capital, totodată cel mai mare consumator de gaze din Europa. Împotriva stopării finanțării proiectelor legate de combustibilii energetici fosili s-ar fi exprimat și Italia, Spania și statele membre UE din estul Europei, în frunte cu Polonia, încă profund dependente și de cărbune, nu doar de gaze.
Serbia va investi miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, digitală și de energie, precum și în construcția de noi locuinte, a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic.
Calitatea infrastructurii, inclusiv în sectorul transporturilor, al energiei, al deșeurilor și al apelor reziduale, rămâne scăzută și limitează perspectivele de creștere ale României, potrivit Comisiei Europene, care notează că infrastructura fizică a țării continuă să fie subdezvoltată, în pofida investițiilor publice semnificative după aderarea la Uniunea Europeană.
Liderii mondiali care se vor reuni săptămâna viitoare la summitul "O centură, un drum" vor conveni să finanțeze proiecte care respectă obiectivele globale referitoare la datorii și să promoveze o dezvoltare ecologică, potrivit proiectului de comunicat citat de Reuters, preluată de News.ro.
Prevederile OU 114/2018, care a introdus taxe în diferite industrii, au dat peste cap planurile de afaceri pentru acest an ale majorității companiilor și, pe fondul unor bugete construite cu prudență, piața curieratului a fost afectată, cu impact și asupra cifrelor Fan Courier, cel mai mare jucător privat de profil. Nu mai există același entuziam ca la începutul anului 2018", spune Adrian Mihai, unul dintre acționarii companiei.
FIFA nu va lua nici o decizie cu privire la organizarea Cupei Mondiale din 2030 înainte de anul 2022, când competiția supremă va avea loc în Qatar. Deja au fost anunțate intenții privind alte 3 posibile candidaturi comune pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2030: Anglia-Scoția-Țara Galilor-Irlanda de Nord-Irlanda, Argentina-Uruguay-Paraguay și Maroc-Tunisia-Algeria.
Ministrul britanic de Finanțe, Philip Hammond, va anunța luni creșterea cu 44% a investițiilor în drumuri și autostrăzi prevăzute în buget, oferind o imagine a cheltuielor publice mai mari promise de guvern, transmite Reuters.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) va fi obligată să publice semestrial, pe pagina de internet proprie, un raport de activitate care va cuprinde informații privind organizarea și operaționalizarea companiei, precum și stadiul detaliat al proiectelor de investiții pe care le administrează. În schimb, CNIR va fi lipsită de un consiliu de transparență.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat că va investi “masiv” în infrastructura de transport din Bosnia și Herțegovina, urmând să acorde finanțări totale de peste 700 milioane de euro până în 2020.
Guvernatorul Mugur Isărescu atrage atenția asupra adâncirii decalajelor economice între regiunile țării și indică lipsa infrastructurii de transport drept o cauză a situației actuale. Oficialul BNR spune că problema riscă să amenințe securitatea națională și că este nevoie de o concentrare a fondurilor europene pe marile proiecte de infrastructură.
Zecile de milioane de euro investiți în ultimii cinci ani în infrastructura medicală privată au susținut concurența tot mai puternică pentru clienți între marii jucători privați din domeniu. O competiție din care a ieșit, însă, câștigător și sistemul public de sănătate.
Directorul Tarom, Eugen Davidoiu, a demisionat luni, chiar în ziua în care Corpul de Control al prim-ministrului a început verificări la compania de stat, având în vedere că pe primele 6 luni a înregistrat pierderi de peste 104 milioane lei. Davidoiu fusese numit în funcție în luna februarie, iar ministrul Transporturilor îi prelungise recent mandantul.